Ed edd şi eddy este o comedie animată creată de Danny Antonucci şi difuzată pe cartoon network din 1999 până în 2009. Pe lângă stilul unic al animaţiei care ne aduce aminte de vechile desene ale anilor 1940 respectiv 1970 seria s-a făcut remarcată prin nenumăratele mistere la care nu am primit un răspuns oficial din partea creatorilor. Aceste mistere au dus la apariţia celor mai nebuneşti teorii despre seria ed edd şi eddy cât şi despre personajele acesteia. Acestea fiind spuse, astăzi vă prezint 10 teorii din Ed Edd şi Eddy.

Pe locul 10 avem teoria azilului. Asemenea teoriei purgatoriului despre care o să discutăm mai în colo, teoria azilului susţine că toate personajele suferă de diverse afecţiuni psihice şi toată acţiunea ce are loc în cele 6 sezoane se întâmplă doar în mintea lor. Spre deosebire de alte ipoteze aici avem şi dovezi. Ultimul episod al sezonului 4 trebuia să reprezinte iniţial sfârşitul desenului animat însă ulterior a fost prelungit la dorinţa publicului.

Ultimul episod al sezonului 4 îi ilustrează pe cei 3 ed încercând să facă bani prin metode imorale, ceea ce este specific seriei însă dublu d începe să i atragă atenţia lui eddy în legătură cu imaturitatea acestuia. La finalul episodului ed realizează că toată aventura lor a fost un vis şi că el de fapt are 90 de ani..dorindu-şi să fie copil din nou. Luând asta în considerare, teoria azilului nu mai pare atât de nebunească. (take this ed and shove it)

Pe locul 9 avem teoria conform căreia Ed este un experiment. Personajele din desenul Nume de cod: clanul nebunaticilor de alături aveau nevoie de un coleg mare puternic care să îi poate ajuta împotriva inamicilor..aşa că experimentul a fost chiar ed. Însă din păcate, rezultatul nu a fost chiar cel dorit, trimiţându-l pe ed la azilul despre care vorbeam anterior. Dacă nu credeţi această teorie, ei bine universul celor 2 serii animate s-au intercalat într-un episod special.

Locul 8 este ocupat de personajul scândură. De ce spun personaj? ei bine numele acestuia ne duce cu gândul la un simplu obiect neînsufleţit, deşi în nenumărate ocazii vedem exact contrariul. În mod ironic în multe episoade, scândura pare să ştie mai multe decât Jonny. În episodul Who leţ the Ed în? dublu d şi eddy îi cer sfaturi lui johnny în legătură cu prietenul imaginar a lui ed. Deşi iniţial Jonny se scuză neştiind despre ce e vorba scândura pare să îi sugereze să construiască o capcană imaginară.

În episodul Little Ed Blue, ed se comportă foarte morocănos, complet atipic acestui personaj, şi din nou, scândura îl ajută pe johnny să înţeleagă situaţia, spunându-i să îi scoată un pantof lui ed. După ce pantoful lui ed este scos, din acesta cade o pietricică, motivul supărării lui ed. Există posibilitatea că ori scândura să fie o entitate însufleţită ori totul să fie în mintea lui Jonny caz în care ne reîntoarcem de unde am plecat, azilul de pe locul 10.

Toată acţiunea seriei animate se desfăşoară pe parcursul unui singur an, cel puţin asta susţine teoria de pe locul 7. Explicaţia este una simplă care din punct de vedere cronologic, are sens. Episoadele care se desfăşoară vară, cele de la început, au loc pe parcursul verii. Ulterior, episoadele de pe parcursul anului şcolar au loc în continuarea episoadelor de vară, că în final, la finalul şcolii când reîncepe vacanţă, să aibă loc acţiunea filmului care reprezintă şi sfârşitul desenului animat.

Pe locul 6 se afla una dintre teoriile mele favorite, şi anume, fiecare personaj din seria animată ed edd şi eddy este întruparea unui păcat capital, toate cele 7 regăsind se în personaje. Sarah simbolizează furia, Nazz reprezintă senzualitatea exprimată prin faptul că tuturor băieţilor le place de ea, Kevin simbolizează mândria, Jimmy gelozia, Rolf are lăcomia de a avea cât mai multă carne, johnny lenea, eddy aviditatea banului şi aşa mai departe, deşi în unele cazuri acestea pot fi interpretate diferit sau asociate diferit în funcţie de viziunea fiecăruia dintre voi.

Locul 5 reprezintă o teorie pe care tind personal să nu o cred însă vreau să o auziţi. Surorile Kanker pot fi demoni ai acestui univers animat trimişi să facă, evident, rău. Acestea sunt rele, arogante şi foarte determinate să atragă atenţia personajelor principale. Ce le diferenţiază de ceilalţi? Pe lângă personalitatea exagerat de rea, culoarea limbii, cele 3 fete fiind singurele care nu au limba albastră sau în alte culori. Astfel, conform teoriei, cele 3 nu sunt altceva decât demoni ai universului animat menit să vrăjească personajele principale şi să facă rău celorlalţi din jur.

4, Sfarma fălci este denumirea din serial a dulciurilor pentru care ed edd şi eddy fac practic toate scamatoriile prin care obţin bani necinstit de la ceilalţi copii. Această teorie susţine că poate noi interpretăm greşit ideea de copii şi că aceste dulciuri sunt paralele subtile la substanţe interzise etnobotanice şi aceşti copii nu sunt tocmai copii, fiind mai degrabă adolescenţi spre maturitate. Ce face această teorie plauzibilă este dificultatea obţinerii acestor bomboane. Kevin, fiind un copil cu bani are un garaj plin de astfel de substanţe în opoziţie cu cei 3 ed care, ei bine încearcă prin orice mijloace să pună şi ei mâna pe câte o astfel de bomboană.

Trecem acum la primele 3 locuri din acest top unde lucrurile încep să fie mai interesante şi mai profunde. Începând cu teoria de pe locul 3, ed edd şi eddy sunt doar nişte exemple de copii care au trecut prin abuz domestic. Personalitatea fiecăruia dintre cei 3 ed este formată de experienţele nefericite ale trecutului. Ed trăieşte singur într-un beci murdar, dublu d este obsedat de postituri, este timid şi nu comunică în realitate cu nimeni din familie iar eddy este torturat de prezenţa fratelui său mai mare, ce îşi face şi apariţia la finalul sezonului 6 în filmul Ed, Edd n Eddy’s Big Picture. Astfel acţiunile negative ale personajelor sunt doar umbre ale frustrării şi neajunsurilor din copilărie.

După cum probabil vă aşteptaţi deja, nu puteam să ajung pe locul 2 fără să discut despre teoria purgatoriului din ed edd şi eddy. Peach creek pare a fi în realitate doar un purgatoriu unde copiii îşi retrăiesc vieţile în repetate rânduri. Analizând fiecare personaj putem deduce moartea acestora, spre exemplu Jimmy care a murit de leucemie sau cei 3 ed care, după cum am spus la numărul anterior, au murit din diverse accidente ce au plecat ca rezultat al depresiei. Nu numai asta, însă şi vestimentaţia personajelor ne poate ajuta oarecum să deducem anii în care au murit fiecare în parte. Asta ar explica inexistenţa părinţilor în seria animată, asta ar explica culoarea albastră a limbilor personajelor şi de asemenea, asta ar explica de ce avem impresia că vara copiilor din seria animată nu se mai termină.

Şi am ajuns pe locul 1. După cum am spus la numărul anterior, depresia a dus la posibile accidente ce au rezultat în moartea celor 3 ed.. însă concentrându-ne strict pe dublu d, cauza morţii poate fi şi motivul pentru care acesta poartă în permanenţă un fes pe cap. Ştiu că şi acest caz a fost dezbătut de alte persoane din domeniu însă este interesant cum jocul Lunchroom Rumble scoate la iveală easter egg ul frizurii lui dublu d care nu este cu nimic diferită faţă de frizurile celorlalte personaje . Dacă frizura nu este motivul fesului atunci de ce sunt mereu şocaţi ed şi eddy în puţinele dăţi când îl văd pe dublu d fără fes? Conform acestei teorii, dublu d a suferit un accident ce a marcat un semn, o cicatrice pe capul acestuia sau un semn al unei intervenţii chirurgicale.

Indiferent care ar fi adevăratul motiv pentru care dublu d prefera să îşi poarte fesul în permanenţă, nu putem nega că este una dintre cele mai interesante teorii răspândite vreodată despre seria animată ed edd şi eddy.

Acest articol a fost facut de catre ScienceFacts si adaptat de catre Geeki.ro, va rugam sa vizionati si video-ul din inceputul articolului acesta fiind foarte bine explicat cu imagini si parti video intuitive. Daca v-a placut acest articol va rugam sa tineti cont ca va puteti abona la canalul ScienceFacts si chiar dona pe Patreon-ul acestui canal.

Urmărește-ne pe Google News Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.