newsletter
newsletter

Un newsletter bine meșterit e o unealtă esențială pentru orice companie ce încearcă să dezvolte o relație de durată cu consumatorii și să construiască o comunitate. Deși în ultimii ani s-a pus accentul pe social media când a venit vorba de interacțiuni directe cu clienții, o mulțime de studii arată că, în general, consumatorii preferă e-mailul ca variantă de comunicare cu brandurile preferate.

Un newsletter eficient poate aduce nenumărate beneficii.

În primul rând, te ajută să interacționezi cu baza ta de clienți într-un mod consistent și regulat.

Mai mult, e mijlocul ideal prin care să îți cultivi o rețea proprie de comunicare, iar mesajul tău nu depinde de niciun factor extern pentru a ajunge la țintă.

În plus, e ieftin – spre deosebire de Facebook sau Twitter, nu trebuie să investești în advertising pentru a fi sigur că newsletter-ul tău va fi văzut de clienți.

Ai nevoie doar de un titlu atrăgător și un design plăcut. Iar noi avem câteva sfaturi care te vor ajuta în acest sens.

  1. Stăpânește partea tehnică

Pentru ca newsletter-ul tău să arate cât mai profesional cu putință, e important să dobândești abilitățile necesare pentru a-l crea de la zero.

Din fericire, există o mulțime de aplicații intuitive care te pot ajuta – de la populara variată Mailchimp până la clasicul Microsoft Word.

Trebuie să ai grijă ca newsletter-ul să fie responsive, pentru a fi accesat cu ușurință de clienți indiferent de device-ul pe care îl folosesc.

Poți folosi resurse gratuite precum Responsinator pentru a te asigura că totul arată în ordine indiferent de mărimea ecranului.

Resurse suplimentare:

  1. Axează-te pe conținut

Un newsletter va fi eficient doar dacă informația pe care o transmite este utilă destinatarului.

Oricât de bine arată newsletter-ul tău, atât timp cât conținutul nu se ridică la așteptările clienților, aceștia se vor dezabona cât ai zice rată de conversie.

Câteva sfaturi care să te ajute să creezi texte lizibile și atractive:

  • Folosește cuvinte și sintagme puternice – descarcă acum, instalează ușor, reduceri masive ș.a.m.d.
  • Nu te complica – textul trebuie să fie ușor de parcurs și să capteze interesul destinatarului de la primele propoziții; evită cuvintele complicate, frazele întortocheate și  jargonul tehnic.
  • Concentrează-te pe beneficii – textul newsletter-ului trebuie să sublinieze cum îl poți ajuta tu pe client. Nu include detalii excesive despre particularitățile produsului sau despre companie.
  • Scrie pentru publicul țintă – mesajul tău trebuie conceput în așa fel încât să rezoneze cu consumatorii. Folosește statisticile oferite de programe precum Mailchimp pentru a afla mai multe despre baza ta de clienți.
  • Stabilește un singur scop – nu încărca newsletter-ul cu o mulțime de promoții sau noutăți – devine obositor.
  • Stabilește un target unic – să convingi clienții să cumpere un produs, sa participe la o promoție, să intre pe site pentru a citi un articol, etc. Poți folosi mai multe butoane de tipul call-to-action, dar e bine ca toate să îndrume destinatarul în același loc.
  • Include un deadline. Asta îi poate încuraja pe destinatari să răspundă mai repede. De exemplu: Oferta expiră în 12 oreBonus valabil pentru primii 100 de abonați care răspund, etc.
  • Editează, editează, editează.

Resurse suplimentare:

  1. Creează un layout ușor de urmărit

Majoritatea destinatarilor care vor accesa newsletter-ul nu vor citi fiecare cuvânt.

Tocmai de aceea trebuie să te asiguri că mesajul este ușor de parcurs.

Folosește elemente de tipografie sau culori pentru a atrage atenția asupra anumitor secțiuni, organizează textul în paragrafe, include liste, titluri și subtitluri – orice face textul să pară mai lizibil.

Cel mai important: încorporează informația esențială la început. E posibil ca destinatarul să își piardă interesul pe parcurs.

Cel mai simplu mod de a te inspira în ceea ce privește designul newsletter-ului e să identifici alte newslettere de succes și să le analizezi pentru a vedea ce elemente îți fac cu ochiul.

Găsești câteva exemple aici.

Alte idei care te pot ajuta:

  • Include un header care să rezoneze cu brandul pe care îl reprezinți.
  • Folosește doar unul-două fonturi pentru text. E indicat să te limitezi la fonturi lizibile precum  Times New Roman sau Arial.
  • Alege paleta de culori pe baza logo-ului companiei, pentru consistență.

Resurse suplimentare:

  1. Include imagini relevante

Un newsletter eficient cuprinde in egală măsură text și imagini.

O imagine puternică va capta interesul cititorului mai repede decât cinci paragrafe de text.

În plus, dacă sunt bine alese, imaginile complimentează eficient textul.

Poți folosi o fotografie cu echipa sau cu un angajat, cu un produs aflat la promoție, sau imagini de tipul behind-the-scenes.

Alternativ, poți folosi și imagini generice, dar acestea au, în general, mai puțin impact.

GIF-urile sunt, de asemena, binevenite, dacă se potrivesc cu tonul newsletter-ului și imaginea companiei.

Resurse suplimentare:  

  1. Experimentează cu titlurile

Titlul newsletter-ului e la fel de important ca și conținutul.

Un titlu relevant, clar și la obiect ajută destinatarul să înțeleagă mai bine despre ce e vorba.

Un titlu neobișnuit sau jucăuș îl poate îndemna să deschidă newsletter-ului mai repede.

Oricât de mult te-ai axa pe conținut și design, fără un titlu atractiv e puțin probabil ca mesajul tău să aibă efectul dorit.

Experimentează cu diferite titluri și analizează rezultatele pentru a vedea ce funcționează cel mai bine.

Resurse suplimentare:

Pe final, ține minte că un newsletter este eficient doar dacă e reprezentativ pentru brand.

Nu îți fie teamă să te joci cu diferite titluri și elemente de design până descoperi rețeta perfectă pentru a stârni un răspuns din partea destinatarilor.

Atât timp cât ești consistent, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Urmărește-ne pe Google News Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.