O meta-analiză a zeci de studii publicate în ultimii 20 de ani arată că combinația de produse agrochimice, pesticide și malnutriție are efecte negative cumulative asupra albinelor, crescând mortalitatea acestora mult mai mult decât se credea anterior.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că combinația acestor factori are efecte sinergice, adică efectele globale sunt mai mari decât suma fiecărui factor separat. Cercetătorii concluzionează că „am subestimat efectele factorului uman asupra mortalității albinelor”, în timp ce se dovedește că legile în forma lor actuală nu protejează albinele de efectele secundare ale expunerii la produse agrochimice complexe.

Albinele și alți polenizatori sunt esențiali pentru culturi și animale sălbatice. Datele arată scăderi accentuate ale populațiilor acestor insecte la nivel mondial, creând temeri de impacturi grave asupra securității alimentare și a ecosistemelor naturale. Aproximativ 75% din culturile din lume care produce fructe și semințe pentru consum uman (cacao, cafea, migdale, cireșe) se bazează pe polenizatori, potrivit Organizației Națiunilor Unite.
În 2019, cercetătorii au ajuns la concluzia că aproximativ jumătate din populația tuturor speciilor de insecte din întreaga lume este în declin și 1/3 poate fi dispărută până la sfârșitul secolului. Una din șase specii de albine sunt deja dispărute în unele părți ale lumii. Principalul motiv al dispariției este considerat pierderea mediului natural și utilizarea pesticidelor.
Cercetarea a fost publicată în Nature .