Când se lansează iPhone 12?

iPhone 12

iPhone 12 se apropie, încet și bine. Dacă până în momentul de față știam că prezentarea va avea loc la sfârșitul acestui an, acum, datorită lui Jon Prosser, una dintre cele mai de încredere surse de pe internet, știm când se lansează iPhone 12.

Potrivit afirmației sale, Apple plănuiește să lanseze trei serii de terminale diferite în zile diferite, și anume: iPhone 12, respectiv Apple Watch Series 6 împreună cu noile iPad-uri. Iată care sunt datele:

  • iPhone 12 va fi prezentat, cu toate versiunile sale, în săptămâna lui 12 octombrie. Asta înseamnă că evenimentul va avea loc între data de 12 (luni) și 18 (duminică).
  • Atât în cazul lui Apple Watch Series 6, cât și al noilor iPad-uri, prezentarea se va desfășura în săptămâna lui 7 septembrie. Astfel, ca și în cazul anterior, evenimentul va avea loc între data de 7 (luni) și 13 (duminică).

De altfel, este important să reținem că data prezentării nu este aceeași cu data la care vor fi disponibile aceste terminale. Așa cum mulți dintre utilizatorii Apple știu, compania tinde să prezinte inițial toate produsele la o anumită dată, iar mai apoi să le facă disponiblie pentru a fi cumpărate, cu o latență de câteva săptămâni. Acest lucru a avut loc de multe ori, chiar și în cazul iPhone-urilor.

Citeste si:  Google Maps se reintoarce pe Apple Watch

Ei bine, Prosser (cel care ne-a dezvăluit data de prezentare) a luat în calcul și data la care unele dintre cele mai importante gadget-uri vor fi disponibile, astfel încât, a menționat perioada în care iPhone 12 va putea fi precomandat, respectiv o dată estimată și pentru iPhone 12 Pro. Da, ai citit bine, vom avea peroade diferite în care cele două vor fi disponibile, deoarece, în teorie, ambele modele nu vor putea fi valabile în același timp. Motivul pentru această schimbare cred că îl știm cu toții și este unul destul de plauzibil – COVID-19.

Precomanda pentru iPhone 12 va fi disponibilă în săptămâna lui 19 octombrie, iar a lui iPhone 12 Pro va începe mai târziu, mai specific în noiembrie (decizia nu e încă definitivă). În cazul în care ai vreun dubiu asupra acestei informații, putem avea ca punct de credibilitate faptul că iPhone X a fost disponibil începând cu 3 noiembrie 2017.

De altfel, se zice că Apple nu va pregăti decât un singur eveniment, ci anume pentru iPhone 12. În cazul lui ceasurilor sale și a noilor iPad-uri, acestea vor avea parte de o lansare online, prin intermediul redacțiilor media.

Citeste si:  Care sunt cele mai importante specificatii ale unui laptop?

iPhone 12 rojo 1536x1024 1

La ce ne putem aștepta atunci când se lansează iPhone 12

Potrivit celor mai recente informații, atunci când se lansează iPhone 12, Apple ne va pune la dispoziție patru versiuni. Ceea ce au ele în comun va fi design-ul, care combină elemente reprezentative de la iPhone 4, iPhone 5 și iPhone X, echipate, desigur cu un nou hardware (cum ar fi procesorul A14).

Divizarea în patru modele diferite reprezintă un angajament din partea companiei pentru a diversifica gama sa de flagship-uri în produse care să ajungă la un număr cât mai mare de utilizatori. Iată, trecând în sumar, ceea ce vom putea vedea pe cel patru dispozitive, împreună cu o estimare de preț.

iPhone 12

  • Sistem de operare: iOS 14.
  • Ecran: 5.4-inch IPS Super Retina.
  • Procesor: Apple A14.
  • Memorie: 4 GB de RAM.
  • Stocare: 128 sau 256 GB.
  • Setup cu două camere principale.
  • Preț estimat: $ 749.
Citeste si:  iOS 14.2 beta ne confirmă că iPhone 12 va sosi fără căşti

iPhone 12 Max

  • Sistem de operare: iOS 14.
  • Ecran: 6.1-inch IPS Super Retina.
  • Procesor: Apple A14.
  • Memorie: 4 GB de RAM.
  • Stocare: 128 sau 256 GB.
  • Setup cu două camere principale.
  • Preț estimat: $ 849.

iPhone 12 Pro

  • Sistem de operare: iOS 14.
  • Ecran: 5.8 inch OLED Super Retina.
  • Procesor: Apple A14.
  • Memorie: 6 GB de RAM.
  • Stocare: 128 sau 256 GB.
  • Setup cu trei camere principale.
  • Preț estimat: $ 1,099.

iPhone 12 Pro Max

  • Sistem de operare: iOS 14.
  • Ecran: 6.7 inch OLED Super Retina.
  • Procesor: Apple A14.
  • Memorie: 6 GB de RAM.
  • Stocare: 128 sau 256 GB.
  • Setup cu trei camere principale.
  • Preț estimat: $ 1,199.

Rămâi la curent cu toate noutățile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
zte axon capteur selfie sous ecran

ZTE va lansa un smartphone cu senzor selfie sub ecran

Articolul următor
Les deux premiers smartphones 5G de Google le Pixel 4A 5G et le Pixel 5

Pixel 5: Google va sacrifica procesorul pentru ca telefonul sa fie mai abordabil?

Postări Asemănatoare
Total
0
Share