Cele mai bune mesaje de Crăciun 2021

Cioată Andrei
By Cioată Andrei
5 Min
mesaje de Crăciun

Este din nou acea perioadă a anului în care ne adunăm cu toții împreună, și nu doar în familie: rude, prieteni, colegi. Și pentru că vrem ca întotdeauna să fim cele mai bune gazde, pregătim totul exact ca la carte și vrem să ne mulțumim  musafirii pe cât de mult posibil.

Cu toate acestea, trebuie să nu îi uităm pe cei care nu au putut ajunge sau sunt mult prea departe pentru a o face. Pentru ei, un mesaj frumos cu siguranță înseamnă mult, iar urările potrivite trebuie să ajungă la inimile acestora și să-i facă să simtă sinceritatea celor scrise.

Iată câteva mesaje pe care le poți trimite prietenilor și celor dragi pentru a îi surprinde cu cuvinte frumoase și urări dintre cele mai memorabile:

  • Fie ca sărbătorile de iarnă să vă lumineze sufletele și să vă aducă pacea în căminele căldurose și primitoare, alături de toate urările de sănătate și gândurile bune. Să aveți parte doar de bucurii și de liniște!
  • Să aveți parte de un Crăciun călduros și plin de lumină, de un Moș generos și darnic și de sărbători liniștite și minunate alături de cei dragi!
  • Credință, speranță, sănătate și bucurie. Bogăție, pace în suflet și prieteni mulți și sinceri cu care să fii înconjurat. Înțelepciune, liniște și cadouri pe alese. Sunt câteva dintre lucrurile pe care, cu sinceritate, ți le doresc în acest Crăciun!
  • Fie ca în această seară de Crăciun toți clopoțeii din brad să-ți cânte colindul magiei care poartă cu el dorințele de bine, speranță, putere, încredere în forțele proprii și curaj pe care ți le transmit! Îți doresc să ai parte de sărbători binecuvântate alături de cei dragi!
  • Să ai parte de sărbători înmiresmate de magia a ceea ce Crăciunul înseamnă: un nou început și dovada faptului că, în cele din urmă, trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce viața aceasta ne oferă, fiindcă este plină de magie și de speranță. Să ai parte de un Crăciun luminos și plin de bucurii!
  • Cu ocazia nașterii lui Hristos, îți trimit printre fulgii de nea ce își împletesc dansul printre colindele vesele toate urările mele de bine și gândurile de sănătate, cu o inimă plină de sinceritate și de dorința ca tot ce este mai bun să sălășluiască în casele voastre călduroase și primitoare!
  • Să aveți parte de un Crăciun magie și de o masă îmbelșugată alături de cei dragi sufletului vostru!
  • Zâmbește, visează și pune-ți zeci de dorințe: este acea perioadă a anului în care minunile se pot întâmpla. Crăciun fericit și sănătate cât cuprinde!
  • Un îngeraș pe-un fulg de nea va poposi în casa ta. De îl primești și de-i deschizi, ai să auzi un blând șoptit: un Crăciun bun și fericit!
  • Fie ca momentele petrecute alături de familie să îți umple inima de bucuria de a fi împreună, de a fi sănătoși și întregi. În lumea aceasta, nu ai nevoie de nimic altceva pentru a fi fericit decât de apropierea celor pe care îi iubești și la care ții. Crăciun fericit și plin de pace!
  • Cu prilejul sfintei sărbători de Crăciun, în toiul colindelor care înveselesc fiecare casă, vă doresc din suflet sănătate, fericire, bucurii și împlinirea celor mai nobile gânduri. Crăciun fericit!
  • Magia Crăciunului să vă îmbrățișeze pe toți și să vă binecuvânteze cu cele mai frumoase momente și clipe petrecute alături de cei dragi! Crăciun fericit și plin de prețuire!
  • Sfintele Sărbători de Crăciun să vă umple sufletele de bucurie, speranță și să vă călăuzească cu încredere și forțe proaspete spre un an nou mai bun, plin de încredere și multă înțelepciune. Crăciun fericit!
  • Lumină în suflet, înțelepciune în gând, bucurii nemăsurate, dorințe nobile, strălucire și magie – sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ți le doresc de acest Crăciun. Să ai parte de sărbători de vis alături de cei dragi!
  • Un Crăciun plin de iubire, sănătate și fericire. Fie ca Moșul să fie darnic și îmbelșugat! Mult noroc, împliniri și sărbători de poveste alături de familie și de cei dragi!

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele cu care îți poți surprinde prietenii și cunoștințele. Ia-ți câteva minute din agitația pregătirilor și asigură-te că nu uiți să transmiți gândurile tale bune celor care ți-au fost și îți sunt alături în acest an!

Urmărește Geeki.ro și pe Google News

Etichetat:
Distribuie acest articol
Postat de Cioată Andrei Redactor
Urmăriți:
Numele meu este Cioată Andrei, sunt student și sunt pasionat de scris. În ultimii ani am publicat trei cărți (proză și poezie) și, de asemenea, dețin un blog de recenzii de cărți cu o vechime de mai bine de 7 ani. Îmi place să mă documentez și să citesc din toate domeniile de activitate, în ideeade a-mi lărgi sfera de cunoștințe. Într-o lume specializată, vreau să cred că generaliștii întotdeauna vor triumfa. Mai ales când internetul îți pune la dispoziție atât de multe informații - trebuie să știi pe care să le alegi și cărora să le oferi creditul tău. De aceea, să redactez articole reprezintă nu doar o activitate pe care o fac cu plăcere și seriozitate, ci și una datorită căreia aflu tot mai multe despre acest ocean nemărginit al informațiilor care este internetul!
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.