Auzim tot mai des despre atacuri cibernetice îndreptate înspre guvern, bănci, diferite companii și instituții din țară și din afară, iar cuvântul război hibrid este pe buzele tot mai multor persoane.

Iar acest lucru poate să însemne că o carieră în domeniul siguranței cibernetice este una binevenită și poți să o începi prin participarea la un curs de responsabil NIS – Network and Information Security acreditat, care să îți pună bazele în acest domeniu atât de complex și de actual.

Indiferent de domeniul de activitate al instituțiilor sau organizațiilor, importanța siguranței cibernetice trebuie să fie unul dintre punctele cheie. Orice breșă de securitate ar avea loc poate să pună în pericol atât datele personale ale celor care au un cont sau care au interacționat mai mult cu site-ul organizației, cât mai ales reputația acesteia din urmă. Odată ce a avut loc un asemenea atac, oamenii nu mai au aceeași încredere în instituție, iar aceasta ar trebui să demonstreze care sunt pașii pe care i-a luat pentru ca o astfel de situație să nu mai aibă loc în viitor.
Importanța siguranței cibernetice
Am vorbit în mare despre această importanță și ne-am dori foarte tare ca fiecare persoană care lucrează într-o instituție să înțeleagă de ce este vitală.
Pe lângă încrederea pe care oamenii o pierd atunci când o anumită companie sau instituție suferă o breșă de securitate, mai trebuie să fim conștienți și de faptul că fiecare dintre acestea duce și la pierderea unor sume mari de bani. Acestea pot să vină de la mai mulți factori dintre care amintim pierderea de clienți, resurse umane de care este nevoie pentru a investiga breșa, pagubele și pentru a găsi soluții, resurse umane care să pună în practică aceste soluții și care să se asigure că pe termen lung nu vor mai exista astfel de probleme.
Mai mult decât atât, firma sau instituția ar putea chiar să își sisteze activitatea până la rezolvarea problemei, în funcție de gravitatea acesteia. Au existat situații în care au fost întrerupte servicii vitale precum electricitatea sau comunicația din cauza unor breșe de securitate.
Rolul responsabilului NIS
Orice companie și instituție care se respectă ar trebui să aibă cel puțin o persoană care se ocupă de securitatea sistemelor informatice pentru a se asigura că probleme precum cele descrise în rândurile de mai sus nu se întâmplă, sau, și dacă ajung să devină realitate, să nu cauzeze pagube mari pentru instituții și nici pentru beneficiarii serviciilor acestora.
Responsabilitățile persoanei care se ocupă de securitate sunt diverse, iar dintre acestea amintim câteva.
Printre principalele responsabilități se numără cea prin care elaborează și implementează o strategie și politici interne de securitate pentru protejarea datelor cu care lucrează compania pentru care lucrează și pentru a proteja și rețelele și sistemele informatice.
Constant se ocupă de monitorizarea și evaluarea riscurilor la care este supusă compania și raportează ori de câte ori identifică o problemă, oricât de mică este aceasta. Ține mereu legătura cu instituțiile care se ocupă de monitorizarea breșelor de securitate și se asigură că organizația este în regulă și din punct de vedere legal.
Așa cum instruirile SSM și PSI au loc o dată pe an, la fel ar trebui să se întâmple și în cazul securității sistemelor informatice în fiecare companie. Orice angajat trebuie să fie conștient de problemele care pot să apară și să se asigure că nu face nimic care să nu fie conform cu politicile pe care responsabilul NIS le-a dezvoltat și implementat.
Colaborarea cu conducerea companiilor și a instituțiilor și conștientizarea acestora în ceea ce privește nevoia implementării și a monitorizării constante a politicilor de siguranță informatică este parte centrală a activității responsabilului NIS.
Acest subiect nu a fost discutat prea mult în țara noastră până în ultimii ani, dar acum este mare nevoie să fie dezvoltat și privit cu importanța pe care o are, iar pentru tine reprezintă și o oportunitate unică în dezvoltarea carierei proprii.
Credite foto:
https://unsplash.com/photos/closeup-photo-of-turned-on-blue-and-white-laptop-computer-iIJrUoeRoCQ
https://unsplash.com/photos/man-in-black-jacket-using-computer-lVF2HLzjopw
