Am descoperit Peaky Blinders în 2016, într-o vară în care căutam ceva de văzut. Trei zile mai târziu terminasem tot ce era disponibil și verificam obsesiv când apare sezonul următor. Am purtat șapcă tip newsboy la o petrecere. Am ascultat Red Right Hand de sute de ori. Am convins cel puțin șapte prieteni să înceapă serialul.
Când s-a anunțat filmul, am numărat lunile. Când a apărut trailerul, l-am revăzut de vreo zece ori. Pe 20 martie 2026, la miezul nopții, eram în fața ecranului.
Acum, după ce l-am văzut de două ori, pot să spun ceva ce nu mi-am dorit niciodată să spun: sunt dezamăgit.
Ce funcționează: Cillian Murphy rămâne Tommy Shelby
Murphy arată vizibil mai bătrân decât ultima dată când a purtat șapca iconică. Îmbătrânirea se reflectă în părul încărunțit și mersul mai lent, dar mai ales în senzația aproape palpabilă de epuizare. Este un Tommy obosit până în suflet, iar Murphy transmite asta fără să forțeze nimic.
Sunt momente în care actorul nu face aproape nimic și totuși simți greutatea a tot ce a trăit personajul. Murphy este la cel mai bun nivel când i se cere să facă aproape nimic, transmițând greutatea eșecurilor și crimelor lui Tommy cu puțin mai mult decât o mișcare subtilă a ochilor.
O secvență care intercalează întoarcerea lui Tommy în Birmingham cu o confruntare între Duke și Ada în timp ce ploaia cade în jurul celor trei este sincer uluitoare. Astfel de momente îți amintesc de ce ai iubit serialul. Cinematografia rămâne impecabilă, coloana sonoră își face treaba, iar atmosfera de Birmingham industrial lovit de bombe te absoarbe.
Barry Keoghan ca Duke funcționează mai bine decât mă așteptam. Keoghan, care pare conjurat special pentru a-l juca pe fiul lui Tommy, echilibrează vulnerabilitatea cu o determinare resentimentară de a se dovedi în fața tatălui care l-a abandonat. Are aceeași energie de pradător tânăr, nerăbdător să muște.
Ce nu funcționează: un sezon întreg forțat în două ore
Aici se strică lucrurile. Peaky Blinders a construit relații, tensiuni și dinamici familiale pe parcursul a 36 de episoade. Fiecare personaj avea straturi. Înțelegeai de ce Arthur era violent, de ce Polly manipula, de ce Tommy nu putea să se oprească.
Filmul pare un sezon de serial condensat într-un format de două ore. Inima serialului a fost abilitatea de a prezenta personajele ca oameni răniți. Aici, unele personaje din serial sunt menționate și apoi aruncate deoparte.
Am simțit asta constant. Personaje noi apar, fac lucruri importante și dispar fără să apuc să le înțeleg motivațiile. Rebecca Ferguson ca Kaulo are potențial, dar rolul ei rămâne subexplorat. Tim Roth apare și dispare. Totul se mișcă prea repede pentru greutatea emoțională pe care ar trebui să o aibă.
Absențele notabile din distribuția originală persistă, lăsând filmul să se simtă ca o entitate distinctă. Fără Arthur, fără Polly, fără Michael, simți golul. Înțeleg că unele absențe au fost inevitabile, dar asta nu schimbă experiența de vizionare.
Problema naz****lor: când vilanii devin prea simpli
Serialul a avut mereu antagoniști complexi. Gândește-te la Luca Changretta, la Oswald Mosley, chiar și la Inspector Campbell din primul sezon. Toți aveau nuanțe.
Filmul, neavând mult timp să se lupte cu întrebări de amploare morală, ocolește problema punându-i pe Tommy și Duke împotriva naz****lor literali în mijlocul bombardamentelor din Birmingham, eliminând nevoia pentru o explorare complexă a binelui și răului.
Nazi****i sunt răi. Evident. Nu trebuie să îți explice nimeni de ce trebuie opriți. Dar tocmai de aceea conflictul pierde din tensiune. Nu mai există zona gri care făcea serialul captivant. Tommy nu mai trebuie să aleagă între rele, ci doar să facă lucrul evident corect.
Pe măsură ce a doua jumătate prinde viteză, filmul devine mai mult o dramă de jaf în stil gangster. Tensiunea escaladează captivant, dar nu este deosebit de profund.
Finalul care împarte fanii
Nu voi da spoilere majore, dar trebuie să menționez că unii spectatori au numit finalul „încă o situație Game of Thrones”. Înțeleg de ce. Deciziile narative din ultimele 20 de minute par grăbite, menite să creeze șoc mai degrabă decât satisfacție emoțională.
Unii spun că filmul a fost făcut doar pentru a genera interes pentru spin-off-ul viitor. Nu trebuia să existe și refuz existența lui în universul Peaky. Alți fani sunt la polul opus: filmul reușește să îmbine cele mai bune momente din serialul pe care l-am iubit, mergând mai departe, mai îndrăzneț și mai ciudat ca niciodată. Un final perfect pentru unul dintre cele mai bune seriale.
Eu sunt undeva la mijloc, mai aproape de dezamăgire.
Episod lung sau film adevărat?
The Immortal Man se simte mai puțin ca o expansiune cinematografică și mai mult ca un nou sezon de un singur episod. În ciuda premiselor cu complot naz**t și fundal de război, nu există o lărgire a scopului, nicio schimbare majoră de perspectivă sau estetică.
Filmul nu se simte ca o producție cinematografică completă: este o punte, un episod glorificat. Dar își face treaba. Ne amintește de ce l-am iubit pe Tommy: noroiul, sângele, alcoolul și mizele familiale care trag un om înapoi în lupta pe care credea că a lăsat-o în urmă.
Asta e problema. Dacă ai așteptat cinci ani pentru un film, vrei un film. Nu un episod mai lung cu buget mai mare.
Verdictul: 7 din 10
Îi dau 7 pentru că Cillian Murphy rămâne magnetic, pentru că sunt câteva scene memorabile și pentru că, în ciuda tuturor problemelor, m-a făcut să simt ceva la final. Nu atât cât mi-aș fi dorit, dar ceva.
Peaky Blinders: The Immortal Man merită văzut pentru performanțele fantastice ale lui Cillian Murphy și Barry Keoghan. Dar dacă ești nou în universul Peaky Blinders, te vei simți probabil pierdut încercând să te orientezi într-o poveste plasată la peste două decenii de la începutul seriei.
Pentru cine e acest film?
Dacă ai iubit serialul și vrei să îl vezi pe Tommy încă o dată, privește-l. Vei găsi suficiente momente care să îți amintească de ce ai stat treaz nopți întregi uitându-te la el.
Dacă ai așteptări de capodoperă cinematografică, coboară-le. Gândește-te la el ca la un epilog, nu ca la un punct culminant.
Dacă alegerea era între niciun Peaky Blinders nou sau The Immortal Man, tot l-aș alege pe acesta din urmă. Dar asta nu înseamnă că nu meritam mai mult.
By order of the Peaky Blinders. Pentru ultima oară.
