Tehnologia a evoluat atât de mult încât acum încărcarea telefonului sau a tabletei nu se mai face exclusiv prin acumulatorul convențional cu care aceste device-uri vin în cutie.

Mai nou, unii producători nici nu mai pun încărcătoare pentru telefoanele de generație nouă, așadar, te poți trezi în situația în care trebuie să ți-l iei iei singur. O problemă și mai mare apare însă când ești mereu pe drumuri și cum alegi soluția care să-ți permită să te miști și să nu rămâi fără baterie.

Încărcătorul wireless și bateria externă reprezintă două dintre cele mai utile soluții de încărcare a unui telefon, însă cum alegi între una și cealaltă? Există mai multe lucruri pe care trebuie să le ai vedere, iar mai jos, găsești câteva ponturi despre când și cum le poți utiliza.

Cum alegi între un încărcător wireless și o baterie externă

  • Încărcătoarele wireless pentru telefon sunt potrivite și pentru acasă

Dacă te afli în situația în care telefonul tău este nou și trebuie să îi cumperi un încărcător sau, pur și simplu, cel vechi s-a stricat, cel wireless poate fi o soluție bună dacă device-ul tău suportă această tehnologie.

Ceea ce trebuie să știi însă, este că acesta este potrivit mai mult pentru acasă deoarece o încărcare fără fir durează destul de mult, aceasta tehnologie nefiind încă destul de avansată pentru a oferi confortul de a avea o baterie plină într-o oră sau puțin peste.

Așadar, atunci când ai de ales între încărcătoare de priză și wireless, trebuie să ai în vedere ambele variante în funcție de telefonul pe care îl ai. Este adevărat ca cea de-a doua opțiune este bună și pentru birou, însă nici prima nu este una mai puțin folositoare.

  • Bateria externă, varianta ideală pentru călătorii

Bateria externă este prezentă de mai mulți ani pe piață, existând multe modele de diferite capacități, ceea ce îți poate face alegerea mai grea. Cel mai important de știut însă, este că trebuie să ai în vedere mărimea acumulatorului telefonului tău înainte de a opta pentru această variantă.

Bateria externă este cea mai bună soluție pentru călătorii, aceasta putând fi folosită pe drum, indiferent că mergi cu mașina, cu autobuzul sau cu trenul. De asemenea, ea este o idee bună și pentru serviciu, atunci când nu vrei să ai prea multe cabluri prin geantă. Un alt lucru important despre aceasta este că și ea trebuie încărcată, însă avantajul ei este că are propriul încărcător.

Având în vedere că încă de acum câțiva ani, diverse studii arătau că majoritatea românilor nu iese din casă fără telefonul mobil, acest tip de acumulator este un must-have atunci când pleci pe undeva.

Atât încărcătorul wireless cât și bateria externă sunt două lucruri fără de care multe persoane nu pot sta, însă atunci când ai de ales între cele două, cel mai bine este să alegi în funcție de cât de mult te miști prin oraș sau prin țară și de tehnologiile suportate de telefonul tău.

În afară de acestea două, încărcătorul de priză rămâne cea mai bună opțiune momentan, deoarece acesta este singurul care încorporează tehnologia fast charging, cea pe care toată lumea o caută.

Sursa foto: Pixabay.com/ro

Distribuie

Scrie ceva...