Ce-i drept, telefoanele sunt costisitoare, ajungând în foarte multe cazuri să treacă cu ușurință peste pragul de 4.000 lei. Prin urmare, sunt sigur că nimănui nu i-ar face plăcere să cheltuiască atât de mult pe un dispozitiv, dacă nu este pe cât de arătos, pe atât și de rezistent. Prin urmare, companii precum Corning asigură telefoanele din acest punct de vedere.

Recent, aceasta a anunțat o nouă versiune de sticlă foarte rezistentă numită Gorilla Glass Victus. De altfel, Samsung care se află în parteneriat cu Corning, va fi prima ce va lansa pe piață telefoane echipate cu indubitabilul produs.

Ce aduce nou acest Gorilla Glass Victus?

Așa cum am menționat anterior, compania Corning.com a anunțat noul Gorilla Glass Victus. Sună promițător, însă rămâne de văzut ce poate face.

În principal, noua sticlă va putea să reziste la impactul cu tot felul de suprafețe la o distanță de doi metri. Ca să ne putem face o părere, Corning menționează că celelalte sticle rezistau la o distanță maximă de 0.8 metri. Acum, șansele sunt mult mai mici ca dispozitivele echipate cu aceste ecrane să se spargă, astfel încât, persoanele care nu acordau până aucm o atenție deosebită asupra acestui aspect, pot să facă același lucru :))

Pe lângă rezistența ridicată pentru căzături. Corning Gorilla Glass Victus promite și o protecție de două ori mai mare împotriva zgârieturilor față de Gorilla Glass 6. Chiar dacă nu își are rostul, comparând cu alte brand-uri, Corning pare promițătoare cu Victus deoarece menționează că e de patru ori mai bună la acest capitol față de ceilalți.

John Bayne, vicepreședinte senior și director general al Mobile Consumer Electronics la Corning, a vorbit despre importanța îmbunătățirii atât a durabilității la căzături, cât și la zgârieturi, afirmând:

“În loc să abordăm aceeași strategie clasică prin care ceream specialiștilor noștri să se concentreze pe un singur obiectiv – acesta fiind fie îmbunătățirea sticlei împotriva căzăturilor, fie împotriva zgârieturilor – le-am cerut să se focuseze pe ambele, astfel încât au reușit să creeze Gorilla Glass Victus.”

Când vom putea vedea dispozitive cu Gorilla Glass Victus?

Compania nu a făcut ăublic încă perioada în care vom putea vedea noul tip de sticlă pe vreun dispozitiv. Cu toate acestea, zvonurile menționează că Samsung va fi primul care va implementa acest tip de produs.

Urmărește-ne pe Google News Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.