Google Maps are o problemă serioasă cu vehiculele electrice

By
Marian Mărian
Redactor
Marian prezintă un interes ridicat față de marketingul digital. Acesta consideră că internetul e un mediu minunat care oferă oportunități nelimitate utilizatorilor de a se dezvolta...

Cea mai importantă problemă pe care o au mașinile electrice, spre deosebire de vehiculele tradiționale cu motor cu ardere internă, este autonomia vehiculului. În consecință, călătoriile pe distanțe lungi sunt mai complicate de făcut. Chiar dacă nu vreți să fie adevărat și nu vă place să auziți acest lucru, mașinile electrice nu pot călători la fel de departe ca cele cu rezervorul plin de combustibil fosil. Deși, există potențialul ca această realitate să se schimbe în viitor, la un moment dat, până atunci însă, Google Maps trebuie să conceapă o soluție mai bună pentru cei care se deplasează pe distanțe medii spre lungi cu mașinile electrice.

Deoarece bateriile mai au încă un drum lung de parcurs până când să rezolve problematica autonomiei, proprietarii de vehicule electrice trebuie să își planifice călătoriile mult mai minuțios decât cei care conduc mașini pe benzină sau diesel. Din păcate, Google Maps nu oferă încă instrumentele necesare pentru acest nivel suplimentar de planificare.

Există unele instrumente ale unor terțe părți care sunt foarte benefice pentru proprietarii de vehicule electrice, care afișează locațiile stațiilor de încărcare și alte date esențiale. Cu toate acestea, adevărata problemă este că niciunul dintre aceste servicii nu se compară cu Google Maps în ceea ce privește fiabilitatea și funcțiile de navigație.

Funcțiile de navigație ale majorității mașinilor electrice lasă mult de dorit

Știm că unii oameni s-ar putea gândi că multe mașini electrice moderne, în special cele mai scumpe, au deja un sistem de navigație încorporat. Chiar dacă acest lucru este adevărat pentru un număr deloc neglijabil de mașini, principala problemă este că aceste servicii pot fi oarecum nereușite.

De aceea, un lucru la care trebuie să se gândească utilizatorul de rând este sursa sistemului de navigație. De exemplu, este vorba de o aplicație Google Maps cu licență sau de o aplicație originală a companiei auto? De asemenea, dispune de funcții utile, cum ar fi actualizări în timp real ale traficului și, în caz afirmativ, cât vă va costa lunar să fie folosite?

Toate acestea sunt întrebări care trebuie luate în considerare pentru că da, GPS-ul mașinii poate fi capabil să ghideze automat utilizatorul către punctele de încărcare, dar s-ar putea ca acest lucru să se facă în detrimentul altor caracteristici importante.

Google are tot ce-i trebuie pentru a face călătoriile cu mașinile electrice mai bune

Desigur, obiectivul pe termen lung al Google este ca toate vehiculele să opereze sistemul de operare Android Automotive OS, la fel cum dorește ca toate telefoanele și dispozitivele să ruleze un tip de Android. Dar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, mai ales când există foarte mulți rivali.

Sistemul actual al mașinilor electrice de la producători cât și cele de la serviciile terță parte este insuficient și trebuie îmbunătățit. Mașinile electrice nu ar trebui să fie la mila sistemului de navigație instalat de un producător auto sau a programului de actualizare stabilit de acesta. Google Maps ar fi candidatul ideal pentru a se ocupa de această situație; dispune de tot software-ul și serviciile necesare pentru a o gestiona fluent.

Distribuie acest articol
Redactor
Urmăriți:
Marian prezintă un interes ridicat față de marketingul digital. Acesta consideră că internetul e un mediu minunat care oferă oportunități nelimitate utilizatorilor de a se dezvolta și de a-și exprima creativitatea. Cu o experiență vastă în copywriting, Marian a redactat articole pentru revista online de ştiri şi informaţii tehnologice BetIT, în perioada 2016-2018. Apoi, din 2019, Marian a preluat rolul de Redactor-șef adjunct și SEO Specialist în cadrul portalului de ştiri şi informaţii IT&C intitulat GEEKI. Pe lângă capabilitățile sale de gândire critică, fiind capabil să facă diferența între corelație și cauzalitate în domeniul SEO, acestuia îi place, de altfel, să scrie articole despre diverse subiecte ce țin de tehnologie, știință și divertisment.