Stiinta

Top 10 OZN-uri false, facute de catre oameni

Oamenii tind sa creada ca spatiul cosmic este pustiu…anost. Si au tot dreptul sa creada asta, principalul motiv fiind faptul ca noua, omenirii, nu ne sunt dezvaluite nici 10% din toate inventiile ce apar zilnic pe Pamant. Fie ele din domeniul medicinei sau aviatiei dupa cum vom vedea astazi. Exista clipuri cu astronauti ce fac reparatii sau modificari ale echipamentului de pe anumiti sateliti. Este vizibil cum ei feresc obiectivul camerei de spatiul pe care noi il consideram pustiu, din moment ce pe fundal se vad foarte multe corpuri zburatoare ce schimba brusc traictoria si formeaza un fel de trafic spatial.

Acum, exista mai multe posiblitati. Fie astronautii, guvernul, incearca sa ascunda o posibila interactiune cu fiinte mai inteligente decat noi, fie acele aparate sofisticate de zbor, nu sunt altceva decat propriile noastre inventii, ce sunt deja in uz de foarte multi ani. Pana si cuvantul OZN inseamna obiect de zbor neidentifcat, Sa fie oare asa? Aparent nu in totalitate, aceste 10 nave spatiale functionale fiind construite in totalitate de mana omului.

Pe locul 10 avem vehiculul lenticular de reintrare. Acesta a fost un proiect secret din 1962 pana in decembrie 1999. Proiectul intiitulat Pye Wacket avea ca scop determinarea fezabilitatatii unui sistem de lansare a unor rachete din discuri zburatoare lenticulare. In anii 60-70 in Statele unite ale americii a continuat proiectul si conform raportului lui Oberto de la divizia Los Angeles a aviiatiiei americii de nord, aparatul de zbor avea o dimensiune de 12 de metrii, cu o margine plata posterioara. Documentele de studiu al designului in forma de lentila, arata ca structura ar fi putut sustine o echipa de 4 persoane, pentru misiuni spatiale de 6 saptamani.

Propulsia aparatului de zbor se realiza prin intermediul unui motor de racheta, ce functiona fie printr-un sistem chimic sau nuclear. De asemena, nava avea in componenta un reactor nuclear pentru furnizarea energiei electrice. Este totusi o diferenta intre modul de functionare pe care il observam la un ozn clasic si acest aparat de zbor. Vehiculul lenticular de reintrare se aseamana mai degraba unei capsule spatiale decat a unui corp cu miscare rapida si schimbare a traiictoriei brusca. Dupa cum este mentionat in articolul Pupular Mechanics, nu exista o confirmare oficiala a inaugurarii dispozitivului de zbor.

Pe locul 9 avem ceva mai putin practic, lightcraftul. Acesta este un obiect de zbor propulsat de puterea unui laser. Propulsia cu laser este o metoda relativ noua aflata la primele stadii de dezvoltare. Este necesara o sursa externa de laser care sa ridice nava. Energia acestuia capata o intensitate mare ce determina formarea plasmei.

Pana la momentul actual, acest tip de propulsie a fost testat numai pe nave in miniatura, cam cat dimensiunea pumnului. In anul 1999 testele conduse de Leik Myrabo in colaborare cu armata statelor unite si White Sands Missle Range, au demonstrat fizabilitatea prototipului. Testul a fost un succes, reusind sa zboare peste 30 de metrii, comparativ cu primul test de zbor al unei rachete de a lui Robert Goddard. In anul 2000 un nou record a fost atins de un lightcraft, care a mentinut altitudinea de 72 de metrii pentru aproximativ 10 secunde, nu foarte practic dupa cum am mentionat la inceput, dar cu siguranta o evolutie in domeniul aviatiei.

Pe locul 8 se afla un aparat de zbor, ce a fost realizat cu ajutorul nostru. Nu al meu sau al tau, al romanilor in general prin intermediiul lui henri Coanda. Toata lumea stie ce este efectul coanda, si daca nu stiti, pe scurt acesta a fost descoperit in 1910 in timpul zborului de testare al unuia din primele sale avioane, coanda 1910 care a fost simultan si primul avion de reactie, care a zburat vreodata.

Revenind la subiectul Coanda aricraft, sistemul reuseste sa ridice prototipul prin intermediul aerului. Motorul este de-asa natura incat aerul este suflat fortat in jos riidicand astfel structura, dupa cum putem vedea la prototipul testat de Jean-Louis Naudin in decembrie 2005. Desii acest mic ozn pare extrem de instabil, principul ce face functionarea posibila a fost utilizat mai tarziu la UAV-uri, unnamed aerial vehicles, sau in termeni mai cunoscuti, dronele. Dispozitive de zbor ce pot fi controlate de la sol.

Pe locul 7 avem Thermoplan-ul, o aeronava ruseasca hibrid in forma lenticulara. De ce hibrid? Ei bine din cauza faptului ca sectiunea principala a aparatului de zbor este umpluta cu helliu, in timp ce partea secundara este umpluta cu aer ce poate fi incalzit sau racit de catre motoare. Designul neobisnuit este cunoscut ca „roziere” si ajuta la o mai buna functionare comparativ cu tiparul de aeronaviu plina in totalitate cu heliu. Proiectul a luat noastere in 1980, primul prototip find testat in 1991. Dupa ce prototipul in miniatura a fost testat, cel la scala normala nu a mai putut fi terminat din cauza problemelor economice din anii 90.

La finele anilor 2000 proiectul a fost din fericire reluat, de data asta, sub numele de Locomoskyner, de catre compania ruseasca Lokomosky in Ulyanovsk. Conform studiilor efectuate, inventia se ridica de la sol pe un principu asemanator baloanelor cu aer cald. Capacitatea de care dispune poate sustine 600 de tone de marfa sau 11.000 de pasageri.

Pe locul 6 se afla Moller M200G Volantor. Desii are un nume destul de lung, aceasta nava functioneaza cu un sistem relativ simplu. Modelul a fost gandit de Paul Moller al carui nume l-a preluat si este alcatuit din 8 ventilatoare controlate prin intermediul calculatorului ce propulseaza nava in aer. Avand 2 locuri pentru pasageri si un panou de control, prototipul are dimensiunea de aproape 1 metru inaltime si 3 metrii in diametru.

intentia originala a fost creaarea masinii zburatoare, care sa nu aiba probleme in trafic si sa fie vanduta in numere foarte mari. Inventatorul Paul Moller a lucrat la masinaria respectiva pentru 40 de ani, avand multiple incercari de a introduce produsul pe piata. Systemul computerizat impiedica nava din a se ridica la o altitudine mai mare de 3 metrii, desii in clipul pe care il vedeti acum, prototipul se ridica clar mai sus de inaltimea limita. Cu o viteza maxima da 161 de km/ora, daca vor ajunge vreodata pe piata aceste aparate de zbor, preturile ar incepe de la minim 100.000 de dolari.

Alta nava spatiala ruseasca, Ekip, ocupa locul 5. Aceasta, ca toate celelalte numere din top, nu pare a fi un simplu avion, in primul rand asta pentru ca nu are aripi, ci o forma de disc ce ii confera proprietatile unei arpipi. Practic acest aparat de zbor este o aripa zburatoare, care nici macar nu are nevoie de pista de aterizare, multimita pernei de aer, generata de motoarele turbojet. Forma, ii confera de asemenea avantaje in ceea ce priveste capacitatea, ce poate sustine pana la 100 de persoane. Un alt beneficiu ce lanseaza prototipul ekip deasupra celorlalte nave spatiale, este combustibilul. Nava functioneaza atat cu gaz, kerosen, cat si cu un amestec de apa si benzina.

Rene Couzinet, nascut in 1904 in franta este creatorul aparatului de zbor de pe locul 4. In 1955, acesta se reintoarce la un vechi proiect dea-l sau, avionul elicopter, al carui plan il facuse inca din anii 1920. Acesta dorea creerea unui dispozitiv de zbor care sa se ridice vertical de la sol, si ulterior sa functioneze ca un avion, In atelierul sau de pe insula La Jatte, construieste o replica din lemn si metal, la o scala mai mica pentru Couzinet RC360, pe care il duce la galeria aeronautica din iulie 1955.

De ce a ales acesta modelul farfuriiei zburatoare? Ei bine, din cauza controversei din jurul fenomenului ozn de la vremea respectiva. Din nefericire, desii teoretic nava ar fi putut zbura, un prototip real nu a fost construit niciodata. Administratia aeronautica nu a vazut potential in proiect, declarand ca totul ar fi o pierdere de timp si bani. Couzinet a facut o macheta si niste planuri elaborate ce nu au convins guvernul, dar asta nu a oprit barfa oamenilor despre cea mai recenta farfurie zburatoare creata de mana omului,.

pe locul 3 avem proiectul Avro Canada VZ-9AV prescurtat, AVrocar. Proiectul a fost initial canadian, dar ulterior un proiect militar secret nord american din perioada Razboiului rece. idealul? Crearea unui obiect asemanator unui ozn, ce din nou, folosea efectul coanda pentru decolare. Constructia aparatului de zbor a fost inceputa in 1952 de catre Avro Canada, dar oprita in 1954 din cauza costurilor. Finantarea a fost preluata de statele unite ale americii in 1958.

Au fost construite doua prototipuri, ce puteau transporta o greutate de 450 de kg cu tot cu echipaj, si simultan, sa atinga o viteza de 483 de km/ora la o altitudine de 3000 de m. Al doilea prototip, a zburat in noiembrie 1959 in Malton, Ontario, pe cand primul a zburat abia in 1961 langa Moffet Field, California. Zborul a durat 75 de ore, maiorul Walter J. fiind primul pilot al acestora.

Pe locul 2 avem cel mai promitator obiect zburator de pe lista din punct de vedere al formei, si anume, proiectul avro silverbug al armatei statelor unite. In 1954 acesta a fost o imbunatatire a navei Project Y, fiind astfel denumita Project Silverbug, menita sa zboare pana la 30 de km in aer, utilizand 6 motoare. Un test al motorului Viper, a avut loc intr-un buncar, protejat cu un aliaj de metal si sticla anti glont. Aparent dintr-un simplu test, situatia a devenit una periculaosa ce punea viata oamenilor respectivi in pericol, asa ca nimeni nu a vrut sa se mai apropie de masinarie. Motorul a fost un esec nediscutabil, ce a pus capat proiectului in 1956, convingand pana si entuziastii ca nu se va ajunge nicaieri cu acest dipozitiv.

Reimar si Walter Horten sunt creatorii navei spatiale de pe locul 1. si anume Horten Ho. Va aduceti aminte acele clipuri de pe internet in care o nava in forma de bumerang strabate cerul? Probabil nu ne putem increde in acele filmari din moment ce au o calitate proasta, asa ca automat sunt fake. Intr-un mod ciudat acesti frati de origine germana au reusit sa creeze ceva extrem de asemanator in 1945. Primul model facut de acestia si-a inceput testarea in iulie 1933 pe aeroportul Bonn-Hangelar. Capacitatile navei se rezumau la o viteza de 170 de km la ora pentru o altitudine de aproxiamtiv 90 de m.

Au existat multe probleme de stabilitate pentru acest model, motiv pentru care au aparut multe alte verisuni, pana 15. Pe parcurs, forma de bumerang se accentueaza, insa si proprietatile acestora se imbunatatesc. Ultimul model a fost construit in 1945 si putea atinge o vinteza de 500 de km la ora, fiind capabil de a mentinte viteza respectiva pentru 20 de ore in continuu.

Cam asta a fost pentru astazi. Vedem cum oamenii avanseaza in tehnologie din ce in ce mai rapid. Aceste ozn-uri facute de mana omului au fost, majoritatea, construite in jurul aniilor 1950. Doar gandindu-ne ca astfel de aparate de zbor sofisticate existau pe vremea bunicilor si strabunicilor nostrii, ne face sa ne gandim ce arme si vehicule se afla in hangarele zonei 51, chiar in momentul asta. Eu cred ca nici nu trebuie sa ne facem griji de tehnologia extraterestra care ne monitorizeaza, din moment ce exista sanse uriase ca entitatile ce piloteaza astfel de nave sa fie pur si simplu oameni.

Se poate ca deja, spatiul sa misune de astfel de ozn-uri fara ca noi sa avem nici cea mai mica idee. Poate ca Luna este considerata ca fiind la un pas de casa, si poate omul a pus piciorul pe suprafata unor planete aflate chiar in afara sistemului nostru solar. Este foarte posibil ca marile puteri din lume sa ascunda intentionat toate aceste lucruri de noi. Daca omenirea afla despre misiuni super secrete din 1930-1950 abia in dupa anii 2000, eu cred ca vor mai dura 50-60 de ani pana va iesii la iveala tehnologia de care dispunem acum.

Acest articol a fost facut de catre ScienceFacts si adaptat de catre Geeki.ro, va rugam sa vizionati si video-ul din inceputul articolului acesta fiind foarte bine explicat cu imagini si parti video intuitive. Daca v-a placut acest articol va rugam sa tineti cont ca va puteti abona la canalul ScienceFacts si chiar dona pe Patreon-ul acestui canal.

Etichete

Articole similare

One Comment

  1. Gravitatea, așa cum suntem conștienți, este forța atractivă dintre obiecte. Ne ține pe planetă și menține planeta orbitând în jurul soarelui și așa mai departe. Este definită ca forța care atrage un obiect spre centrul pământului sau către orice alt corp fizic având masă. Dar oamenii de știință încă nu știu exact ce este gravitația – sau ce provoacă această forță. Veți fi de acord, pentru a afla un opus de ceva, trebuie să știm cu exactitate care este originalul.
    De exemplu, în 1992, fizicianul rus Evgeny Podkletnov a afirmat că a testat cu succes un dispozitiv care protejează un obiect de gravitație. Experimentul a implicat levitarea unui disc supraconductor deasupra unui magnet. Nimeni – inclusiv cercetătorii de top ai NASA – nu a reușit să reproducă acest experiment în cele aproape două decenii de atunci. În 2002, cercetările jurnalistului aviației, Nick Cook, au remarcat cercetările despre presupuse cercetări antigravitate naziste nu au reușit să câștige peste critici.
    Mulți nu au auzit de infamul NAZI BELL – care a fost folosit de Hitler pentru a alimenta farfurii zburătoare folosind un fel de tehnologie anti-gravitație. Având în vedere cea mai înaltă clasificare secretă de către armata germană WW-II a „Krieg Entscheidend” sau „War Decisive” – clădirea nazistă pare să fi fost o mașină concepută pentru a produce energie nucleară sau armament sau a deveni un motor pentru propulsia de câmp anti-gravitație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close