Decizia Amazon de a nu (mai) oferi posibilitatea de a cumpara carti prin aplicatia Kindle de Android/iOS este una ce poate parea stranie. Motivul din spatele ei este insa unul cat se poate de logic: Amazon nu doreste sa plateasca comision catre Google sau catre Apple pentru achizitiile in aplicatie.
Ce este cu adevarat surprinzator este anuntul companiei prin care cateva modele de eBook Reader din seria Kindle vor pierde functia de achizitie de carti printr-o actualizare software. Amazon a anuntat pentru prima oara acest lucru in mai si se pare ca momentul acestei schimbari a sosit.
Modelele de Kindle afectate in acest mod sunt cele din a 4-a si a 5-a generatie. Astfel ca utilizatorii de modele mai noi nu vor trebui sa isi faca griji cu privirea achizitiilor de carti de pe dispozitive.
Daca aveti un Kindle din generatiile 4 sau 5 trebuie sa stiti ca acest update nu va va impiedica sa cumparati carti de pe site-ul Amazon, pentru ca mai apoi sa fie trimise pe e-reader. Alternativ, puteti copia si manual carti pe dispozitiv, ca pana acum. Veti avea insa nevoie de un alt dispozitiv pentru cumparatul cartilor, insa putem privi si partea buna: rasfoitul catalogului Amazon este mult mai usor pe un telefon sau PC decat folosind un Kindle de generatie veche.