Young,Female,Gardener,In,Glasses,Using,Laptop,,Communicates,On,Internet

În ultimii ani, piața locurilor de muncă a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă din punctul de vedere al domeniilor de activitate. Aceasta diversitate a adus cu sine și noi modalități de lucru, multe fiind adoptate în anii petrecuți în pandemie. Adoptarea muncii de acasă, în domeniile care au permis asta, a fost cea mai întâlnită măsură luată de majoritatea firmelor. Mai mult, se pare că aceasta a ajuns în topul solicitărilor multor angajați, chiar dacă restricțiile au fost ridicate. 

Ceea ce în urmă cu doar câțiva ani părea de neconceput, iată că acum a devenit una din solicitările multor angajați, iar pentru cei care își caută alt job sau vor să schimbe domeniul de activitate, posibilitatea de a munci de la distanță este un nou criteriu. Dacă în momentul în care autoritățile au decis ca firmele care activează în domenii ce permit acest lucru să își suspende activitatea de la sediu și să o continue de acasă, implementând astfel o distanțare socială necesară, majoritatea oamenilor au fost extrem de reticenți, iată că acum lucrurile stau total invers. Pentru angajați, libertatea oferită de munca din confortul propriei case a fost un motiv extrem de important pentru a alege acest mod de lucru, mai ales că au eliminat astfel costurile de transport care, în cazul celor ce se deplasau cu mașina proprie, însemnau chiar și câteva sute de lei lunar. Totodată, firmele au descoperit că noul mod de lucru le scutește de cheltuirea unor sume impresionante pe chirii și utilități și astfel au decis să continue colaborarea în acest mod. 

Chiar dacă munca la birou înseamnă în special socializare şi o întărire a relaţiilor de muncă dintre colegi, nu puţini sunt cei care se gândesc serios să adopte modul de lucru remote. Acest trend influenţează şi alte domenii, precum imobiliarele, deoarece mulţi dintre cei care îşi caută apartamente de vanzare Iasi îşi doresc să aibă un spaţiu bine definit pentru amenajarea unui spaţiu de lucru, ori o cameră specială pe care să o amenajeze drept birou, ba chiar și o privelişte frumoasă ce poate fi admirată de pe geam. Accentul se pune foarte mult pe calitatea interioarelor, dar şi pe frumuseţea zonei în care este amplasată noua locuinţă.

Astfel, dacă în urmă cu doar câțiva ani majoritatea celor care lucrau de acasă erau IT-işti, iată că acum există mult mai multe domenii ce permit noua modalitate de muncă pe care tot mai multe persoane o apreciază şi o caută. 

În cazul în care te gândeşti serios la această posibilitate, citeşte mai jos care sunt câteva dintre joburile ce permit munca online:

  • Copywriter

Dacă îţi place să citeşti şi să scrii, deopotrivă, şi ai prefera să lucrezi de acasă, full time sau part time, ori chiar freelancer, documentează-te și află ce implică acest job. Dacă te sperie ideea de a scrie articole al căror scop este ca cititorul să viziteze o anumită pagină, poţi începe prin a fi content writer, adică acea persoană ce scrie conținutul pentru diverse pagini de prezentare.

  • Asistent virtual

Este posibil ca această titulatură să nu-ţi spună nimic, dar, cu siguranţă, dacă te documentezi puțin, îți dai seama că ştii despre ce este vorba. Mai exact, atunci când persoanele aflate pe poziţii de middle management au de îndeplinit diverse sarcini administrative, nu tocmai complicate, dar care necesită mult timp, apelează la un asistent virtual pentru a rezolva aceste taskuri.

  • Operator call center

Fie că eşti pe partea de vânzări, fie de de suport sau de customer care, poţi avea acest job lucrând de acasă. De oriunde ai munci, important este ca abilităţile tale de comunicare să fie la un nivel cât mai înalt şi să te poţi concentra pentru fiecare apel şi fiecare situaţie.

Nu puţini sunt cei care, având un job ce permite munca online, au decis să se mute în alte oraşe sau chiar în altă ţară, putând să-şi facă treaba din orice colţ al lumii, atât timp cât are un device conectat la internet şi, poate, un telefon mobil.

Sursa foto: Shutterstock