Google Docs Primește un Nou Design pe Tabletele Android

Google Docs

În luna noiembrie a anului 2021, Google a promis să actualizeze mai multe aplicații proprii pentru a se potrivi mai bine cu telefoanele și tabletele Android pliabile. Compania a actualizat deja majoritatea dintre ele pentru dispozitivele cu ecran mare. Deși Google Docs avea deja un aspect decent, compania îi oferă acum un nou aspect pentru a se potrivi cu redesign-ul recent de pe web.

Google actualizează Google Docs, Google Sheets și Google Slides pentru tabletele Android și telefoanele pliabile. Toate acestea primesc un design vizual modernizat, care include o bara de unelte pentru formatarea textului în formă de pilulă. Această bara de unelte urmează acum liniile directoare ale designului Material 3, oferind utilizatorilor o experiență mai consecventă între Android și web. Alte opțiuni, cum ar fi refacerea, anularea, profilurile de utilizator pentru colaborare în timp real și adăugarea de elemente suplimentare în document, rămân în partea dreaptă sus a ecranului.

De asemenea, există un buton de comentarii, iar când este apăsat, comentariile și actualizările de la colaboratorii în timp real apar pe o foaie flotantă în partea dreaptă. Alte actualizări includ suport îmbunătățit pentru funcția de tragere și plasare a fișierelor. Google a declarat: „Utilizatorii Android vor observa un aspect reîmprospătat pentru elemente precum bara de editare, pictogramele, culorile de fundal și altele.”

Același design nu este încă disponibil pentru smartphone-urile Android. Cu toate acestea, ne așteptăm ca telefoanele să primească noul UI în următoarele săptămâni. Ar trebui să vedeți noul design al Google Docs, Google Sheets și Google Slides în următoarele zile.

Sursa: SamMobile

Marian Ciobanu, redactor-şef la Geeki.ro, pasionat de tehnologie, maşini, divertisment, ştiinţă şi jocuri video. A fost fondator și redactor-șef la BetIT (2014-2018), iar din 2019 conduce Geeki.ro, un portal de știri IT&C și articole despre Hi-Tech și gaming.

Lasă un comentariu

Share to...