Apple a fost dat în judecată pentru că nu a eliminat Telegram din App Store

Un grup non-profit din Washington a dat în judecată Apple în instanța federală, duminică, cerând să elimine Telegram, o aplicație de chat și social media, din App Store-ul său pentru că nu a suprimat conversațiile violente și extremiste după atacul din 6 ianuarie de la Capitol Hill.

Aceasta nu este decât o tactică de a pune presiune asupra Apple pentru a-l face să acționeze împotriva Telegram așa cum a făcut împotriva lui Parler, o platformă de social media care a intrigat violență înainte de atacurile care au avut loc la Capitol Hill.

Mai întâi Parler, acum Telegram?!

Apple și Google au eliminat Parler din magazinele lor de aplicații din cauza faptului că acesta avea politici de moderare deloc stricte, iar Amazon Web Services s-a retras și el, dezactivând Parler săptămâna trecută din aceleași motiv.

Procesul a fost depus de Coalition for a Safer Web, un grup non-profit care luptă pentru eliminarea conținutului extremist de pe rețelele de socializare (președintele acestei coaliții fiind Marc Ginsberg, un fost ambasador al SUA în Maroc).

Aceștia s-au plâns de faptul că Telegram permite grupurilor să transmită ură iar acest fapt încalcă termenii și serviciile App Store.

Un proces similar este planificat și împotriva lui Google, a declarat avocatul coaliției, Keith Altman.

Ginsberg susține că deține un iPhone iar acest fapt îi dă legitimitatea de a da în judecată Apple în instanța federală pentru a solicita acestei companii să respecte termenii și condițiile serviciilor sale.

Telegram, care pretinde că operează în Dubai, a fost dezvoltat de antreprenorul rus Pavel Durov. Aplicația este populară printre persoanele care doresc să-și păstreze comunicațiile protejate de regimurile autocratice și alte persoane care caută intimitate online. Durov însuși a intrat în conflict cu guvernul rus din cauza cenzurii și criptării.

Chiar și așa, acesta este motivul pentru care Telegram are o reputație bună în rândul grupurilor care doresc să se afle sub anonimat. Ani de zile a fost folosită de militanții Statului Islamic pentru a comunica și răspândi propagandă, până când poliția europeană a cooperat cu Telegram pentru a identifica conturilor asociate grupului respectiv în anul 2019.

Marian prezintă un interes ridicat față de marketingul digital. Acesta consideră că internetul e un mediu minunat care oferă oportunități nelimitate utilizatorilor de a se dezvolta și de a-și exprima creativitatea. Cu o experiență vastă în copywriting, Marian a redactat articole pentru revista online de ştiri şi informaţii tehnologice BetIT, în perioada 2016-2018. Apoi, din 2019, Marian a preluat rolul de Redactor-șef adjunct și SEO Specialist în cadrul portalului de ştiri şi informaţii IT&C intitulat GEEKI. Pe lângă capabilitățile sale de gândire critică, fiind capabil să facă diferența între corelație și cauzalitate în domeniul SEO, acestuia îi place, de altfel, să scrie articole despre diverse subiecte ce țin de tehnologie, știință și divertisment.

Lasă un comentariu

Share to...