Într-o schimbare de ultimă oră, Filelist, cel mai mare tracker privat de torrente din România, a anunțat că nu se va mai închide. Anunțul a fost făcut de administratorul site-ului, EboLLa, care a declarat că a fost copleșit de reacția comunității în urma anunțului de închidere.
„Am fost copleșiți de urările și de mesajele voastre! Știți că de-a lungul anilor mereu am spus despre comunitate ca are un cuvânt greu de spus. Cuvintele voastre au contat mereu și nu am fost nepăsători la ele niciodată. Vocea voastră s-a auzit și acum.”
EboLLa a anunțat că site-ul va continua să funcționeze, iar donațiile au fost reluate chiar de astăzi. De asemenea, unul dintre fondatorii site-ului, God, a revenit pentru a se ocupa de partea tehnică. Oana, o utilizatoare activă a site-ului, a fost promovată la rangul de SysOp și va fi responsabilă de partea administrativă.
„Acestea fiind spuse, acest anunț va fi și ultimul meu anunț. Eu, EboLLa, mă retrag definitiv din comunitate. Vreau să vă mulțumesc și eu personal pentru toate mesajele private și pentru toate urările pe care mi le-ați adresat. Au fost enorm de multe și vă mulțumesc din inimă pentru ele! Sunteți minunați și vă apreciez pe toți!”
La scurt timp după anunțul inițial de închidere a site-ului, utilizatorii au trecut la numeroase sugestii și speculații. Printre altele, se sugera că site-ul ar trebui să treacă la taxarea utilizatorilor sau că ar exista o presiune externă pentru închiderea lui.
Echipa Filelist a ținut să dezmintă aceste zvonuri, menționând că tot proiectul este unul voluntar, banii din donații mergând doar către plata serverelor, lucru care nu trebuie să se schimbe.
În ceea ce privește „conspirațiile” apărute ca explicație pentru închiderea site-ului, EboLLa a precizat că a căutat o echipă care să preia frâiele încă din anul 2020, însă fără mare succes.