De ani de zile, oamenii au fost fascinați de ideea de comunicare cu animalele. Ne place să privim păsările care se înalță pe cer sau maimuțele care se leagănă de pe o creangă pe alta și ne minunăm de modul în care acestea par să comunice între ele. Cu toate acestea, comunitatea științifică a respins mult timp ideea că animalele ar putea comunica cu adevărat între ele într-un mod semnificativ. Datorită progreselor tehnologice, cercetătorii sunt acum capabili să tragă cu urechea la conversațiile animalelor și chiar să comunice cu ele.
Karen Bakker, profesor la Universitatea din British Columbia, prezintă unele dintre cele mai revoluționare experimente de comunicare între animale și plante în noua sa carte „The Sounds of Life: How Digital Technology is Bringing Us Closer to the Worlds of Animals and Plants„.
„Tehnologiile digitale, atât de des asociate cu înstrăinarea noastră față de natură, ne oferă o oportunitate de a asculta alte specii…, reînviind legătura noastră cu lumea naturală”, scrie Bakker, director la Institutul pentru Resurse, Mediu și Sustenabilitate al UBC.
Ea subliniază că dispozitivele digitale de ascultare sunt folosite în mod continuu pentru a înregistra sunetele ecosistemelor de pe întreaga planetă, de la pădurile tropicale, până la adâncul oceanelor. Progresele în domeniul miniaturizării au permis oamenilor de știință să plaseze microfoane chiar și pe animale mici, cum ar fi albinele.
„Combinate, aceste dispozitive digitale funcționează ca un aparat auditiv la scară planetară: permit oamenilor să observe și să studieze sunetele naturii dincolo de limitele capacităților noastre senzoriale”, scrie Bakker. Următorul pas pentru mulți oameni de știință este valorificarea puterii inteligenței artificiale pentru a cerne aceste sunete și pentru a permite roboților să „vorbească limbile animalelor și, în esență, să spargă bariera comunicării între specii”.
Bakker discută, de asemenea, despre descoperirile cercetătoarei Katie Payne, specialistă în bioacustică, în primul rând despre descoperirea ei că elefanții comunică prin semnale infrasonice. Acestea sunt sunete sub raza de auz a oamenilor care vibrează, permițându-le elefanților să trimită mesaje pe distanțe lungi folosind lucruri precum solul și pietrele ca rețele de transmisie. Oamenii de știință au descoperit că elefanții pot comunica mesaje distincte pentru „albină”, „om”, „om amenințător” și chiar „om neamenințător”. Astfel, dacă am folosi puterea inteligenței artificiale pentru a trimite mesaje către turmele de elefanți, am putea contribui la protejarea populațiilor în scădere fără ca aceștia să fie nevoiți să părăsească mediul lor natural.
În cartea sa, Bakker nu numai că vorbește despre recifele de corali, ci și atrage atenția asupra lor. După cum explică ea: „Un recif de corali sănătos sună puțin ca o simfonie subacvatică”. Există numeroase zgomote care provin de la recif, inclusiv de la balene care se pot afla la kilometri distanță. Cu ajutorul inteligenței artificiale, oamenii de știință ar putea, în cele din urmă, să reușească să determine coralul să repopuleze anumite zone prin difuzarea de sunete către larvele de corali.
Chiar dacă ideea de a avea „o versiune zoologică a Google Translate” ar fi uimitoare, unii se tem că persoanele rău intenționate ar putea folosi această tehnologie pentru a manipula populațiile de animale. Bakker spune că există o îngrijorare reală cu privire la faptul că animalele pot fi maltratate și controlate în folosul personal al oamenilor dacă nu suntem atenți. Ea ne avertizează și ne reamintește că această putere nou descoperită nu ar trebui să ne dea niciodată un fals sentiment de autoritate asupra naturii.
