După ce a avut o premieră dezamăgitoare în octombrie 2022, Netflix a anulat serialul horror The Midnight Club. Serialul nu va reveni cu un alt sezon, dar fanii lui Mike Flanagan se vor putea bucura în continuare, deoarece o altă producție va fi lansată în 2023. Deși Netflix a avut succes în 2018 cu miniseria „The Curse of Hill House”, regizată de Mike Flanagan, încercările sale din ultimii ani de a reproduce același nivel de popularitate au eșuat. Alte seriale de groază, precum „The Haunting of Bly Manor” și „Midnight Mass”, nu au primit nici pe departe la fel de multă atenție în comparație cu „The Haunting of Hill House”
La câteva ore după ce regizorul Mike Flanagan a anunțat că și-a încheiat contractul cu Netflix, compania de streaming a confirmat că ultimul serial al lui Flanagan, „The Midnight Club”, a fost anulat. Potrivit presei americane, Flanagan și colegul său producător de la Intrepid Pictures, Trevor Macy, și-au încheiat contractul cu Netflix. Imediat după aflarea acestei vești, Amazon Prime Video a profitat imediat de această oportunitate și a înaintat o ofertă acestora.
„Mike și Trevor sunt remarcabili în a spune povești pline de suspans care captează publicul de la început până la sfârșit”, a împărtășit Vernon Sanders, șeful departamentului de televiziune al Amazon Studios. „Este clar că Intrepid Pictures va lucra acum câțiva ani pentru această platformă de streaming, deși „The Fall of the House of Usher” va avea premiera tot pe Netflix anul viitor.”
„Amazon este un studio pe care îl admirăm de mult timp”, au declarat Flanagan și Macy. „Angajamentul lor de a se implica în seriale și conținuturi revoluționare se aliniază cu etica a ceea ce am construit la Intrepid. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu întreaga echipă Amazon…”.
Surse: Deadline, Bloody Disgusting