WhatsApp încearcă să ne liniștească în privința partajării datelor cu Facebook

De când WhatsApp și-a actualizat termenii și condițiile, s-a vorbit mult despre faptul că acesta partajează datele cu Facebook, ceea ce a provocat o reacție destul de importantă în rândul utilizatorilor (și nu numai) provocând o creștere explozivă  a numărului de descărcări ale aplicației Telegram și Signal. Compania a decis astfel să explice utilizatorilor modul în care stau lucrurile cu adevărat, chiar dacă au fost scrise multe articole destul de critice pe seama acestui subiect.

Să începem cu cele mai importante informații: WhatsApp și Facebook nu pot vedea mesajele private sau asculta conversațiile telefonice. Criptarea end-to-end protejează orice tip de mesaj trimis în aplicație, astfel încât modificarea condițiilor de utilizare nu schimbă deloc acest aspect.

Mai mult decât atât:

  • WhatsApp nu partajează numerele de telefon cu Facebook. Atunci când un utilizator oferă permisiunea de a citi contactele (de obicei, solicitarea are loc prima dată când aplicația este lansată), WhatsApp accesează numai numerele de telefon salvate pentru a facilita trimiterea mesajelor între utilizatori;
  • WhatsApp nu păstrează log-urile celor care apelează sau trimit mesaje;
  • WhatsApp permite utilizatorilor să seteze un cronometru pentru a șterge automat mesajele trimise;
  • WhatsApp și Facebook nu pot vedea locația utilizatorilor în timp real. Când utilizați această caracteristică, informațiile de localizare sunt protejate prin criptare end-to-end;
  • Grupurile WhatsApp rămân private;
  • toți utilizatorii își pot descărca datele cu caracter personal.

Marian prezintă un interes ridicat față de marketingul digital. Acesta consideră că internetul e un mediu minunat care oferă oportunități nelimitate utilizatorilor de a se dezvolta și de a-și exprima creativitatea. Cu o experiență vastă în copywriting, Marian a redactat articole pentru revista online de ştiri şi informaţii tehnologice BetIT, în perioada 2016-2018. Apoi, din 2019, Marian a preluat rolul de Redactor-șef adjunct și SEO Specialist în cadrul portalului de ştiri şi informaţii IT&C intitulat GEEKI. Pe lângă capabilitățile sale de gândire critică, fiind capabil să facă diferența între corelație și cauzalitate în domeniul SEO, acestuia îi place, de altfel, să scrie articole despre diverse subiecte ce țin de tehnologie, știință și divertisment.

Lasă un comentariu

Share to...