București, 17 Decembrie 2021: Codecool, școala de programare cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, dă startul proiectului pilot #CoolHack, primul hackathon local organizat offline în campusul din București, pe 17 și 18 decembrie 2021. Zece echipe formate din doi până la patru membri, actuali cursanți și absolvenți, își vor testa cunoștințele și vor concura pentru premiul de 1.000 de euro, convingând jurații de abilitățile tehnice și non-tehnice în baza cărora vor fi evaluați.
#CoolHack se va desfășura după structura standard a unui hackathon, participanții fiind nevoiți să își testeze abilitățile sub presiunea timpului, să își depășească limitele, precum și să demonstreze prin intermediul rezultatului final faptul că la baza profesionalismului în domeniul programării stau atât creativitatea, cât și cunoștințele dobândite prin metode eficiente, totul într-un cadru relaxant. Așadar, timp de 36 de ore continue, codecoolerii vor lucra în echipe la dezvoltarea unei aplicații web din următoarele categorii: sănătate, transport, educație, turism, productivitate, socializare sau orașe inteligente. La #CoolHack vor lua parte actualii cursanți, precum și absolvenții care acum se află la începutul carierei în IT, cu toții fiind evaluați în sesiunea de feedback de către mentorii și reprezentanții Codecool. De asemenea, reprezentanții companiilor partenere au ocazia de a fi martori ai evenimentului live, pentru a se convinge de pregătirea pe care o au participanții și nu în ultimul rând, pot lua parte la etapa de evaluare pentru a desemna echipa câștigătoare a premiului de 1.000 de euro.
“Codecool poate fi considerată una dintre cele mai grele școli de programare din România, iar acest lucru se observă în abilitățile pe care le deprind cursanții noștri, care sunt la un nivel superior față de cele ale unor absolvenți ai facultăților din România cu profil tehnic. Obiectivul nostru este de a forma viitori profesioniști în domeniul programării, dar, în egală măsură, ne dorim ca aceștia să fie pregătiți să facă parte dintr-o echipă, să se remarce printr-o bună colaborare cu membrii acesteia și să fie motivați să evolueze, având o bază reală de cunoștințe pe care pot construi o carieră de succes. Așadar, organizarea primului hackathon în București este modul nostru prin care vrem să demonstrăm concret cunoștințele tehnice și non-tehnice pe care cursanții Codecool le-au. Avem în plan in 2022 să extindem provocarea de a participa la un astfel de eveniment pasionaților de IT și din afara Codecool, precum absolvenților facultăților de profil tehnic din țară, absolvenților altor școli de programare sau persoanelor autodidacte.”- a spus Claudia Tamasi, country manager Codecool România.
#CoolHack este un proiect pilot organizat cu scopul de a prezenta modalitățile eficiente de predare a mentorilor, orientate după nevoile angajatorilor din industria IT. Pe durata celor 36 de ore, echipele formate din doi, până la patru membri, vor lucra la dezvoltarea unei aplicații web, în baza cunoștințelor acumulate în cadrul școlii de programare Codecool. Cursanții își vor testa abilitățile tehnice în tehnologii precum C# + .NET, Java + Spring, Javascript și React, dar și soft skill-urile deprinse, precum creativitatea, rezistența la stres, gestionarea eficientă a timpului, lucrul în echipă sau abilitățile de prezentare în fața evaluatorilor.
“Atât noi, mentorii, cât și cursanții pe care îi pregătim așteptăm cu entuziasm să luăm parte la primul hackathon pe care îl organizăm în București. Am fost plăcut surprinși să vedem un interes crescut în rândul studenților în momentul în care am lansat invitația de a participa, ceea ce ne arată nivelul de încredere pe care îl au deja cursanții noștri. Suntem convinși că după participarea la eveniment își vor confirma încă o dată că alegerea de a urma unul dintre cursurile noastre a fost una sigură în atingerea obiectivului lor de a face reconversia profesională către o carieră de success în domeniul IT.”- Iulia Iacob, Head of Mentors Codecool București.
Etapa de jurizare constă în analizarea din punct de vedere tehnic a eficienței aplicației rezultate, iar creativitatea este, de asemenea, unui dintre criterii. În timpul procesului de evaluare, participanților li se oferă ocazia de a descrie și susține valoarea proiectului realizat. În procent de 40% va fi relevantă complexitatea acestuia din punct de vedere tehnic, raportată la cele 36 de ore de dezvoltare puse la dispoziție, iar 50% va cântări numărul de soluții aduse prin intermediul aplicației. De asemenea, punându-se accent și pe zona de soft skill-uri, modul în care echipele își vor susține și prezenta utilitatea aplicației în fața juraților va fi evaluat în procent de 10%.