Trotineta nu se mai încarcă? Încearcă asta!

segway incarcator

Cititorii fideli ai blogului știu probabil că am un Ninebot D28E, la care ulterior s-a adăugat și un Ninebot Max G30. Astăzi am descoperit însă că vechea trotineta nu se încărca atunci când am conectat alimentatorul.

O să încep prin a vă spune că am ajuns în această situație după ce am descărcat peste limită, aparent, bateria trotinetei electrice. Spun „aparent” pentru că „formatarea” bateriei Li-Ion este o practică chiar recomandată de către producător. Prin „formatare” înțelegem descărcarea bateriei la un nivel scăzut, urmată de încărcarea ei completă. Prin acest proces se asigură menținerea capacității bateriei pe termen lung (chiar dacă procedeul nu trebuie urmat mai des de o dată pe lună).

Și atunci, dacă producătorul recomandă formatarea bateriei, de ce am fost la un pas de a rămâne fără ea? Aici nu-mi rămâne decăt să arunc pisica peste gard la Ninebot, pentru că nu cred că au luat măsurile necesare pentru a evita această situație.

Spun asta pentru că eu am mers cu trotineta până s-a aprins indicatorul roșu al bateriei, semn că trebuie să închei cursa curând. Cum mai aveam puțin până acasă, iar trotineta trăgea fără probleme cu 13 kmh, am mai mers cam 300 de metri cu ea. Ajuns în casă, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că trotineta electrică nu pornește. Conectarea alimentatorului a fost și ea inutilă.

După cum poate că intuiți deja, asta s-a datorat descărcării peste măsură a bateriei. Ninebot ar fi trebuit să se asigure, așadar, că tabloul de bord nu indică doar „baterie slabă”, ci „risc de defecțiune”. Că doar am văzut că la urcări lungi trotineta nu se sfiește să aprindă toți martorii relevanți (inclusiv cel Service), chiar dacă este folosită în parametri.

Ce facem când trotineta electrică nu pornește/nu se încarcă?

Dacă și voi ați ajuns în această situație prin descărcarea completă a bateriei, trebuie să știți că există o soluție simplă. Nu are rezultate garantate, pentru că depinde cât de descărcată este bateria trotinetei și dacă există alte defecțiuni.

Orice baterie a unui vehicul electric are un BMS, care controlează fluxul de energie al bateriei. Dacă bateria este mult prea descărcată, acesta va refuza încărcarea acesteia din motive de siguranță. Putem însă să îl „ajutăm” să pornească din nou încărcarea trotinetei electrice. Cum?

  1. Cam toate trotinetele electrice dispun de un sistem de regenerare, amplasat pe roata motoare. Va trebui să aveți deja activat acest sistem de regenerare. Acesta vine activat din fabrică, și de obicei nici nu poate fi dezactivat complet, așa că sunt mari șanse să fie totul OK la acest capitol
  2. Ridicați trotineta în așa fel încât roata cu motorul integrat (cea plină) să se afle în aer. Stabilizați trotineta în această poziție, folosind un obiect sau un prieten de nădejde.
  3. Conectați încărcătorul la portul de încărcare al trotinetei și, bineînțeles, la priză
  4. Stabiliți în ce sens se va roti roata în mers, și învârtiți de roată în acel sens cu toată puterea
  5. Continuați să învărtiți de roată

Dacă bateria necesită doar un mic impuls, aveți noroc și încărcarea va porni (vă dați seama după schimbarea indicatorului LED de pe încărcător). Dacă nu pornește, atunci este posibil ca celulele bateriei să fie nu doar prea descărcate, ci și să existe diferențe de voltaj între ele.

Celulele bateriilor reputabile însă, cum sunt cele de pe Ninebot (și poate că și alte branduri precum Xiaomi), se vor regla însă singure cu puțin timp. Astfel, dacă după 3-4 minute de învărtit la roată vedeți că nu aveți succes, vă mai rămâne o posibilă soluție: repetați acest procedeu mai târziu, după o oră, două, trei etc.

În cazul meu metoda din urmă a funcționat. BMS-ul nu a considerat prielnic impulsul dat de regenerare la început, însă după o oră la prima învărtire a roții încărcarea a reînceput.

Sunt un content writer pasionat de tehnologie cu o experiență îndelungată în blogging și conținut digital. De la liceu, am început să îmi dezvolt abilitățile de scriere prin intermediul unui blog personal și tot de atunci am devenit un cititor avid al noutăților din lumea tehnologiei și a divertismentului. În prezent, îmi place să scriu despre orice ține de software și tehnologie, în special despre cele mai recente inovații și tendințe. Am abilități solide în gestionarea și dezvoltarea de conținut, precum și în promovarea acestuia prin intermediul rețelelor sociale și a altor canale digitale. Sunt pasionat de a explora noi tehnologii și de a traduce complexitatea acestora într-un conținut accesibil și captivant pentru cititori.

Lasă un comentariu

Share to...